
La sediul Companiei de Apă Oltenia a fost semnat, astăzi, contractul de lucrări care prevede Extinderea rețelelor de apă și canalizare în zona Călărași – Bechet. Este vorba despre DJ-CL-10, finanțat în cadrul Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Dolj – Etapa II. Contractul a fost, inițial, adjudecat de către societatea Erpia, în cadrul Etapei I a Proiectului. Însă, ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor contractuale, în ciuda termenelor de remediere multiple acordate pentru conformarea Antreprenorului, contractul a fost reziliat.
Procedura de achiziție publică a fost reluată, s-au parcurs toate etapele, conform legislației în vigoare, și a fost desemnat un nou antreprenor: SC EUSKADI SRL.
La semnarea contractului au fost prezenți Marian Viorel Nanu, primarul orașului Dăbuleni, Sorin Sandu, primarul comunei Călărași și Silviu Dorel Preduș, primarul comunei Ostroveni, care, alături de directorul general al Companiei de Apă Oltenia, av. Alin Ionuț Șuiu, au discutat cu Dan Dănoiu, reprezentantul firmei EUSKADI, și-au oferit sprijinul pentru ca lucrările să fie reluate cât mai repede și i-au cerut deschidere și operativitate, întrucât cu toții, inclusiv localnicii din zonă, așteaptă finalizarea lucrărilor.
Contractul DJ-CL-10 vizează o zonă vastă din sudul județului Dolj, lucrări de alimentare cu apă și canalizare fiind prevăzute să se desfășoare în Ostroveni, Lișteava, Bechet, Călărași, Sărata și Dăbuleni. Durata de finalizare a lucrărilor și punere în funcțiune a instalațiilor asumată de SC EUSKADI SRL este de 730 de zile, iar perioada de garanție este de 36 luni, prețul prevăzut fiind de 97.355.654, 51 lei, fără TVA.
