ISTORICUL ALIMENTĂRII CU APĂ A ORAŞULUI CRAIOVA
Asigurarea alimentării cu apă şi a preluării apelor uzate a constituit o preocupare constantă a administraţiei publice locale de-a lungul timpului.
Dacă la începuturile existenţei sale, prin anul 1475, Craiova – rezultată din contopirea mai multor sate – avea ca surse de apă câteva fântâni cu izvoare naturale ( Popova, Obedeanului, Jianului, Purcarului ), odată cu creşterea numărului de locuitori, prin anul 1888, alimentarea cu apă a oraşului devenise o necesitate.
Nodul gordian al problemei apei în Craiova a fost dezlegat în timpul când în fruntea oraşului s-a aflat primarul Nicolae P. Romanescu (1898-1899, 1901-1905, 1914-1916).
Obiectivul lui, în perspectiva istorică, era de a crea oraşul subteran de conducte pentru apă şi canale, condiţia primordială în întronarea modului de viaţă civilizat.
Pentru realizarea marii lucrări a alimentării cu apă a Craiovei s-a prevăzut angajarea de studii noi pentru sursele de apă şi alegerea celui mai bun sistem de alimentare, concesionarea lucrărilor şi canalizarea unei părţi din oraş. Pentru realizarea acestor lucrări, N.P. Romanescu l-a preferat pe inginerul englez William Heerlin Lindley (1853-1917), unul din cei mai mari hidrologi ai timpului, cunoscut în România pentru rezultatele pe care le obţinuse la Iaşi şi Ploieşti.
Din august 1901 şi până în iulie 1902, s-au desfăşurat cercetările, sondajele, analizele apelor (cele chimice s-au făcut la Institutul Chimic al Statului Român, Laboratorul Şcolii Naţionale de Poduri şi Şosele din Bucureşti şi la Primul laborator chimic al Universităţii din Viena, iar cele bacteriologice, pentru apele din Gioroc au fost făcute de dr. Proca ) şi s-a întocmit un proiect.
W.H. Lindley a preferat, dintre mai multe surse posibile, apele din valea Giorocului ca fiind cele mai apropiate (cca. 40km de Craiova), de calitate foarte bună şi în cantitate suficientă, îndeplinind şi condiţii naturale favorabile pentru aducţiune la Craiova.
Apele din valea Giorocului, cu un debit constant de 17.000 mc/zi, temperatură fără mari variaţii, număr de bacterii saprofite/cmc mic, duritate de 11 până la 22 grade, se găsesc la o altitudine de 102 m, fapt care a dat posibilitatea ca ele să fie aduse în preajma Craiovei prin pantă naturală.
Pentru realizarea proiectului, la 4 aprilie 1904, Camera Deputaţilor a autorizat oraşul Craiova să contracteze un împrumut de 3.400.000 lei pe termen de 40 ani, iar Primăria locală a înfiinţat o contribuţie comunală în folosul oraşului pe valoarea locativă a tuturor proprietăţilor de 2-6 %.
Serviciul de construire a sistemului alimentării cu apă a oraşului, înfiinţat la 1 iulie 1904, a solicitat licitaţii pentru toate materialele şi lucrările necesare materializării planului elaborat de Lindley.
În anii 1905-1907 s-au ţinut licitaţiile la care au participat firme şi societăţi din cele mai industrializate ţări ( Belgia, Germania, Austria, etc.) şi au început şi primele lucrări.
Până la 30 octombrie 1908 se terminaseră lucrările de construire a rezervorului de la şoseaua spre Bucureşti de firma C. Bardeli din Craiova şi cantoanele de la Bădoşi, Malu Mare şi Balta Verde .
Lucrările de captare de la Gioroc, începute de Serviciul Apelor sub direcţia W.H. Lindley în 1908, au fost terminate în anul 1911 pentru 4100 mc/zi . Primele măsurători ale debitului de apă adusă la Craiova au fost făcute la 9 octombrie 1910, consemnându-se 4170mc/zi.
În anii 1913-1914, în cea mai mare parte, proiectul Lindley a fost concretizat. În acest fel se încheia cea dintâi lucrare de alimentare cu apă a oraşului Craiova dintr-o sursă exterioară teritoriului său.
În perioada interbelică nu au avut loc modificări notabile ale sistemului public de alimentare cu apă al oraşului Craiova.
După cel de-al doilea Război Mondial serviciul public de alimentare cu apă al oraşului Craiova a fost asigurat succesiv de către Întreprinderea de Gospodărie Orăşenească, Exploatarea de Gospodărie Comunală, Regia Autonomă Apă, Canal, Termoficare şi Regia Autonomă Apa Craiova.
Canalizarea oraşului Craiova a fost executată iniţial după proiectul întocmit în 1910 de inginerul Lindley, fiind concepută în sistem unitar şi începând cu 1914 au fost executaţi cca 45km de canalizare în zona centrală şi de nord-est a oraşului.