În vederea lucrărilor de remediere a unei avarii majore, care s-a produs în zona blocului I3, de pe Calea București, în municipiul Craiova, S.C. Compania de Apă Oltenia S.A. anunță întreruperea alimentării cu apă potabilă MARȚI, 01.10.2024, în intervalul orar 10.00 – 15.00, afectați fiind utilizatorii din zona cuprinsă între străzile Calea București – Horia – Nanterre – Putnei – Henry Coandă – Calea București. În funcție de evoluția lucrărilor, programul poate fi revizuit.
Atenționăm utilizatorii de apă potabilă din zonele menționate că, din cauza manevrelor de golire şi umplere a sistemului public de alimentare cu apă potabilă, ocazional, se pot produce modificări ale calității apei potabile din punct de vedere al turbidității. La apariția acestor fenomene se va evita consumul de apă potabilă, până la limpezirea apei. Compania de Apă Oltenia S.A., prin Laboratoarele de analiză a apei potabile, va monitoriza permanent calitatea apei după repunerea în funcțiune a sistemului de distribuție.
Vă mulțumim pentru înțelegere.