S.C. Compania de Apă Oltenia S.A. anunță întreruperea alimentării cu apă potabilă LUNI, 26.08.2024, în intervalul orar 10.00 – 15.00, la solicitarea antreprenorului de pe contractul CL5 Extinderea și reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare în Craiova, Ghercești și Mischii care va executa lucrările de cuplare a conductei de pe strada Gârlești la rețeaua de distribuție a apei potabile din zonă.
Vor fi afectați de oprire utilizatorii din cartierul Gârlești și zona cuprinsă între străzile Decebal – Traian Lalescu – Henri Coandă – Caracal – Decebal – Ion Țuculescu – Eustațiu Stoenescu – Decebal – Traian Lalescu.
Atenționăm utilizatorii de apă potabilă din zonele menționate că, din cauza manevrelor de golire şi umplere a sistemului public de alimentare cu apă potabilă, ocazional, se pot produce modificări ale calității apei potabile din punct de vedere al turbidității. La apariția acestor fenomene se va evita consumul de apă potabilă, până la limpezirea apei. Compania de Apă Oltenia S.A., prin Laboratoarele de analiză a apei potabile, va monitoriza permanent calitatea apei după repunerea în funcțiune a sistemului de distribuție.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat şi vă mulțumim pentru înțelegere.