Comunicat

Posted on

Precipitațiile abundente căzute în seara zilei de 06.07.2020, în municipiul Craiova, s-au soldat cu o inundație locală pe strada Carpenului.
În urma deplasării la fața locului, echipa mixtă formată din reprezentanți ai Primăriei Craiova, ai constructorului care a executat lucrările de modernizare a străzii și ai Companiei de Apă Oltenia a identificat cauzele care au dus la apariția acestei situații nedorite.
Rețeaua de canalizare menajeră din zonă este dimensionată doar pentru a prelua apa menajeră provenită din activități casnice. Deversarea necontrolată în această rețea a cantității mari de ape pluviale colectate într-un timp foarte scurt din curți și de pe acoperișuri, ca urmare a ploii violente, a dus la depășirea cu mult a capacității de preluare a rețelei. Urmarea a fost refularea apei din rețeaua menajeră, fiind dislocate capacele căminelor situate la cote mai joase, respectiv cele de pe strada Carpenului.
Intervenția echipajelor Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dolj, cărora le mulțumim, a permis restabilirea circulației rutiere, însă în absența unor racorduri prin care apele pluviale din curțile locatarilor să fie preluate de rețeaua pluvială a străzilor, nu de cea menajeră, cum se întâmplă în prezent, situația se poate repeta în cazul altor averse de ploaie cu căderi semnificative de apă în timp scurt.
Compania de Apă Oltenia face apel la populație ca apa pluvială colectată de pe suprafața curților și construcțiilor să nu mai fie deversată în rețeaua menajeră.
Conducerea
Companiei de Apă Oltenia

Top