Apa Oltenia

Compania De Apa Oltenia


Dimensiune text:

Comunicat

Privind furnizarea apei potabile în perioadele de secetă prelungită

SC Compania de Apă Oltenia SA aduce la cunoştinţa beneficiarilor săi că, în perioadele de secetă prelungită, orice consum exagerat poate conduce la presiune scăzută sau chiar la lipsa apei pentru o parte din consumatorii branşaţi la reţeaua de alimentare cu apă potabilă.
În ultimele zile, SC Compania de Apă Oltenia SA, a luat măsuri pentru utilizarea la maximum a capacităţilor de producţie, transport şi distribuţie a apei potabile. Cu toate acestea, în anumite zone din aria de operare, au apărut disfuncţionalităţi în asigurarea continuă a apei potabile pentru care nu exista soluţii tehnice de rezolvare imediată. Ca urmare, pentru a evita avariile repetate datorate creşterii presiunii în reţeaua de distribuţie, precum şi furnizarea restricţionată a apei potabile, rugăm consumatorii să nu utilizeze în exces apa potabilă, pentru a nu priva alţi beneficiari de minimul necesar ,util fiecărei gospodării.
Conform obligaţiilor contractuale ale clienţilor, toţi utilizatorii, indiferent de forma de proprietate, au obligaţia de a asigura folosirea eficientă şi raţională a apei preluate din reţeaua publică de alimentare cu apă, cu prioritate pentru consumul personal si în scop casnic. Pentru satisfacerea altor nevoi, cum ar fi: stropitul străzilor, al spaţiilor verzi şi grădinilor private, spălatul pieţelor şi al străzilor, spălarea periodică a sistemului de canalizare, spălarea autovehiculelor, se va utiliza cu precădere apa industrială, conform Regulamentului consolidat şi armonizat al serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare din aria de competenţă a unităţilor administrative-teritoriale membre ale Asociaţiei de Dezoltare Intercomunitară Oltenia.
Având în vedere situaţia hidrometeorologică existentă în această perioadă, recomandăm fiecărui consumator o utilizare raţională a apei potabile disponibile pentru a evita prejudicierea alimentării cu apă potabilă a unui număr semnificativ de consumatori.

  • ULTIMELE STIRI

  • Cismele in Craiova
    Tasinitoare in Craiova